Avem deja doi ani de blog, am ajuns la versiunea 3 pentru interfata, insa nu avem atatea posturi pe cat ne-am dorit atunci cand i-am dat drumul... Si nici pe viitor nu cred ca lucrurile se vor schimba prea mult.
     Oricum ar fi, va aflati acum in "centrul web" al familiei Vucea si daca e sa scriem ceva despre noi undeva pe net, atunci aici o vom face prima data, incercand sa fim cat de cat "on-time", daca nu cu scrisul, macar cu ultimele fotografii sau filmulete pe care am apucat sa le uploadam pe web.
     Asa ca enjoy & comment us!

Un nou inceput... (inca unul!)

Publicat de Valentin Vucea On vineri, iunie 12, 2009 3 comentarii
Hello world! Din nou... dupa inca un an! Si tot in pragul verii si tot fara copii aproape. Nu mai zic si nu mai promit nimic despre cat si ce o sa scriu aici. Oricum trebuie sa stiti ca incarcam pozele "la timp" in Picassa Web Albums, asa ca daca aici nu gasiti nimic nou urmati link-ul spre fotografii din header.



Dupa cum vedeti ne-am schimbat din nou interfata... pare mai web 2.0... deocamdata sunt multumit cu ea dar cine stie ce mai visez... sper sa va placa si voua. Daca tot vorbim de lucruri noi ne-am deschis un canal la youtube unde speram sa punem filmulete cu fetele si eventual sa facem bookmark la ce ne-a placut pe acolo. Iar ca sa fim in trend, desi mi-a fost tare greu sa inteleg de unde nebunia asta cu Facebook si Twitter, ne-am deschis si acolo conturi (mai mult ca sa nu ni le ocupe altii...sic!). In plus puteti vedea daca suntem la zi cu blogul si toate pozele din albumele Picassa pentru ca am optat pentru slide-uri din aceste albume.



Acum despre noi. Putin... La inceputul lui mai ne-am despartit destul de greu de fete, ducandu-le la Rosiori. Se pare ca ele nu s-au despartit la fel de greu de noi... sau asa ne-au mintit bunicii. Dupa cum le vedeti in poze sunt destul de dezvoltate pentru 3 ani si jumatate desi nu se sparg mancand. Avem in continuare o problema cu vorbitul unde se pare ca nu reusesc inca sa pronunte clar anumite litere (F si V mai ales - numele meu iese ceva intre Zali si Dali, iar daca le pui sa rosteasca cuvinte cu mai multe litere din astea in ele te prapadesti de ras).



Am incercat si socializarea in cadrul gradinitei (la Rosiori si mai mult in perioadele cand nu au fost "ocupate" sa faca anticorpi de la ceilalti copii - cu febra si muci) si rare au fost zilele in care nu s-au intors acasa "socializate" cu palma la fund de Doamna educatoare... cel putin asa spune Daria, care isi pastreaza eticheta de "bad girl". Incepand din septembrie insa, fetele sunt inscrise la o gradinita din Bucuresti, asa ca s-a cam terminat cu huzureala.



Ma opresc aici azi... Pun si cateva slide-uri cu poze din lunile in care am fost "missed" de aici. Si pentru ca, surprinzator pentru mine, am primit mai mute comments-uri de la persoane pe care nu le cunosc vis a vis de vacanta in Corfu de acum 2 ani, multumindu-mi pentru ce am scris acolo si solicitandu-mi inscrierea blog-ului intr-un grup pentru vacante si calatorii, o sa strecor si impresii despre vacanta de anul trecut din Creta cu care ramasesem dator, mai ales ca in vara asta n-o sa mai fim plecati decat cu fetele la "apa mare". Bye bye!

"Apa mare, dada mica"

Publicat de Valentin Vucea On duminică, iulie 20, 2008 1 comentarii
Ajungand mamaia si tataia aproape fara suflu dupa aproape 2 luni de stat cu fetele la Rosiori, ne-am gandit ca se cade sa le oferim urgent o gura de oxigen si sa stam cateva zile singuri cu fetele. Si pentru ca trebuia sa le oferim si ceva spatiu ne-am gandit ca asta sa nu se intample la Rosiori.




Speriati nevoie mare de perspectiva "responsabilitatii" a atator zile singuri cu fetele, ne-am gandit sa riscam la maxim si sa le ducem la mare (pana la urma au fost 3 nopti). Dupa ce ne-am inarmat cu tot ce era nevoie pentru cateva zile de stat la mare si inca ceva pe deasupra, am zis sa plecam din Rosiori la 6 dimineata, sa luam fetele inca dormind, facem un popas de 4-5 ore la Bucuresti pana le vine vremea somnului de pranz si spre seara ajungem la mare. Tot aranjamentul asta era necesar ca sa evitam raul de masina pe care l-au dovedit din plin in cateva randuri. Cum spuneam, asta era planul... Ca pe drumul spre Bucuresti s-a intamplat ca ambele gagici sa stea treze si apoi Christiana sa bifeze 5-6 reprize de vomat, iar Daria doar 2 reprize, dar bune, asta e alta poveste... Dupa cateva opriri, am intarziat ceva si am prins aglomeratia de mers la serviciu din Bucuresti unde numai cu viteza 1-2 si frana incat Christiana invatase sa-si ia singura galetusa si sa vomite in ea.

Din fericire am schimbat tactica la drumul spre mare si cum am ajuns in Bucuresti, Ileana s-a dus glont la farmacie si a luat un sirop antivomitiv. Drogate, fetele au adormit imediat ce am iesit din Bucuresti (siropul era de fapt metoclorpramid) si nu s-au trezit decat cu eforturi sustinute din partea noastra, in fata hotelului, in Eforie Nord. Am facut intrarea, ne-am inarmat cu cele necesare si fuga sa mai prindem 1-2 ore de plaja. Si de aici incepe povestea...

De cand s-au nascut, rare au fost momentele in care fetele noastre nu au vrut sa faca baie. In ultimul timp, Daria chiar mai ramanea in cada sa se prosteasca ca inoata. Ne gandeam ca o sa avem ceva de furca sa le convingem sa intre in apa dar la un refuz asa de categoric nu ne asteptam. Cand au vazut marea prima data au inceput "apa mare, mare apa". Dupa ce ne-am instalat pe plaja (sezlonguri, umbrele) am incercat "marea cu degetul". Refuz politicos: "apa mare... dada mica... tati apa mare... dada nu apa mare". Asa ca ne-am jucat in nisip si cu mainile in apa adusa in galetuse de nu se poate. Spre final, incercarile de a le duce cu forta in apa s-au soldat cu urlete puternice ca ne luase toata plaja la ochi.

In zilele urmatoare am incercat cu piscina de plaja (au intrat in ea in 2 zile, dar in a 3-a zi au spus pas - se pare ca era si apa putin cam rece). Oricum, n-a fost chip sa le convingem sa intre in apa de buna voie, iar cu forta, intai dadeau semne ca s-ar balaci putin cu picioarele, apoi fugeau de mancau pamantul cand venea primul val.

In rest, nimic spectaculos pentru noi, probabil foarte spectaculos pentru cei care ne vedeau pentru prima data. Ne-a fost rusine sa ne ducem de 2 ori in acelasi loc sa mancam, dupa show-ul pe care-l dadeam acolo. Din pacate, avand micul dejun inclus, in fiecare dimineata ne duceam cu capetele plecate la masa iar ospataritele, cu gratie si nonsalanta ne intrebau daca s-au mai cumintit fetitele.

In concluzie, o experienta din care am invatat la ce sa ne asteptam in situatii similare si din care ne-am dat seama ca ne putem descurca mai usor cu ele decat acum 6 luni (poate si din cauza fricii de "apa mare" care le-a tintuit pe loc si nu s-au miscat 1 cm de langa noi - inainte ne facusem fel si fel de ganduri cum ca trebuie sa le punem niste bratari ca la caini, cu numele nostru si telefonul, ca sa nu le pierdem, ca asa de isterice si zvapaiate o sa fie). Probabil o sa mai facem o incercare cu marea pe la mijlocul lui august, poate atunci o sa facem si baie in apa, ca in nisip am facut din plin.

Maine o va povestesc cum a fost in Creta. Acum pa... si somn usor!

In haine noi

Publicat de Valentin Vucea On joi, iunie 05, 2008 0 comentarii
Iata ca am reusit sa schimb, in sfarsit, dupa aproape un an, interfata la blog-ul asta. Si nici macar cu una facuta de mine. Mi-e tot mai greu in ultimul timp sa-mi gasesc timp si pentru lucrurile astea, spre deosebire de anul trecut, desi nu avem fetele la noi. Acum, daca tot m-am apucat in seara asta de scris, mai bine povestesc cate ceva despre gagici si cum au petrecut prima luna "in deplasare".



Dupa "raurile de lacrimi" si "valurile de suspine" de la prima despartire, cand am stat cu "inima-n batista", vinovati ca ne lasasem odoarele fara aripi protectoare, dar si secati de dor nebun de ele, mare ne-a fost uimirea cand ne-am dat seama ca in lipsa noastra fetele nu ne prea duc dorul! Sau nu au timp de asta...

Se pare ca au acum si un "nickname" in Rosiori: fetele din parc. Asta probabil din cauza ca odata ajunse in parc, nimic, dar nimic nu le mai poate opri: se uita una la alta, incep sa tipe din toti plamanii si apoi o iau la fuga. Si nu se mai opresc... De multe ori nici nu se uita in fata sau la picioare, intra in lume sau una in alta, uneori cad (curios, nu se lovesc prea rau; Christiana cade mai urat, insa niciodata in cap - acum, de exemplu, are "buba" la buza, coate si genunchi). Daca bunicii au noroc, vireaza la discoteca din parc, aceeasi de anul trecut si la fel ca anul trecut se duc pe ring si danseaza sau chiuie. Daca nu au noroc se poate intampla chiar sa iasa in fuga din parc! S-a intamplat chiar si cand eram noi cu ele, insa am inteles ca au trecut si strada dupa ce au iesit din parc. Si sa faci sprint la 60 de ani nu e intodeauna o fericire! Oricum, partea hazlie e sa vezi cum incearca toata lumea sa le opreasca din fuga, ma refer aici la toata lumea din parc care vede incercarile disperate ale bunicilor de a le prinde, pentru ca apoi sa le vezi cat de spasite sunt (stiu ca nu au facut un lucru bun). Numai ca nu le tine mult din pacate...

Ileana s-a gandit ca daca le ia triciclete, poate or sa stea in ele in loc sa fuga. Eroare! Au iesit doar de 3 ori cu ele afara! N-au invatat inca sa pedaleze... In continuare sunt innebunite dupa Edi, la orice isesire afara intreaba de el si se duc unde e el. Baiatul se pare ca se simte tare bine si fuge si el cat il tin picioarele, escaladeaza si sare trotuarele, postamentele mai inalte si scarile, iar fetele ... escaladeaza si ele, tot in fuga. Ce sa mai, multa energie!

In rest, ne chinuim sa facem la WC (mai mult ne chinuim, dar in ultima saptamana am inregistrat ceva succese); tot nu vorbim, desi am mai invatat cuvinte si le pronuntam mai bine pe cele care le stiam; inca mai suntem fani Tom si Jerry (din care cauza toate pisicile sunt Tom si Christiana a considerat ca poate sa manace din mancarea unei pisici ca doar il stia bine pe Tom, nu?)

Cam atat despre fete... Voiam sa mai scriu si despre noi dar e prea tarziu acum. Poate imi fac timp in zilele astea sa scriu cateva vorbe. Cert e ca miroase a vacanta si de-abia o asteptam. Cum v-am obisnuit aveti mai sus un colaj din ultimele albume de poze incarcate si link-ul aferent. Poate ca n-ar strica si un mic comentariu sa nu zic ca vorbesc cu "neantul"...

Bye!